Cele mai bune cuptoare cu microunde – recomandări 2025

Dacă ai ajuns să încălzești mâncarea de două-trei ori pe zi sau să gătești rapid ceva între meetinguri și drumuri, știi deja cât de frustrant poate fi un cuptor cu microunde prost ales. Ba încălzește doar pe margini, ba îți lasă interiorul rece, ba îți ia o veșnicie până termină treaba. Și fix atunci când ești pe fugă, îți dai seama că un aparat bun nu e doar un moft, ci o reală salvare.

Un cuptor cu microunde bine ales nu înseamnă doar „băgat mâncarea și apăsat un buton”. Contează cum distribuie căldura, cât de repede încălzește, cât zgomot face și cât de intuitiv e de folosit. Când găsești cel mai bun cuptor cu microunde pentru stilul tău de viață, rutina zilnică devine mai simplă, mai rapidă și, sincer, mult mai comodă.

Tocmai de aceea am adunat în articolul acesta cele mai bune cuptoare cu microunde pe care le poți cumpăra acum. Modele testate, eficiente și potrivite pentru orice tip de bucătărie.

Ce cuptor cu microunde să alegi?

Iar dacă tot vorbim despre confort și eficiență, următoarea întrebare vine natural: ce cuptor cu microunde să alegi, mai ales când piața e plină de modele care par identice la prima vedere? Ca să-ți fie mai ușor, am selectat 8 cuptoare cu microunde care chiar merită atenția ta: unele cu grill, altele cu funcție de dezghețare rapidă, programe automate, tehnologii de distribuire uniformă a căldurii sau interior ceramic ușor de curățat.

Imagine Model Preț
res_57bdbc9ee0a256335fbcf5bd63494c76 Samsung MS23K3513AS/OL Verifică Prețul
res_8c46be2574b2958a6d395bed0c89f502 Electrolux EMT25203OK Verifică Prețul
res_57bdbc9ee0a256335fbcf5bd63494c76 Heinner HMW-MD20MBK Verifică Prețul
res_0faea6f26b9b199dab065f64851fa333 Electrolux LMS4253TMX Verifică Prețul
res_87766cdd4abe8e016cdfe70c4a5a4f08 Electrolux EMZ421MMW Verifică Prețul
res_3ced9d25b4daeafb3d0604e919e1765a BEKO BMOB20202B Verifică Prețul
res_b55541f8b624899511251a922ede33f7 Heinner HMW-D2060SS Verifică Prețul
res_8712f7e7533d066fe5295e65f9673777 COOK-IT Verifică Prețul

Top cuptoare cu microunde (Beko, Samsung, Electrolux etc.)

În continuare intrăm în partea cea mai utilă: recenziile individuale. Fiecare cuptor cu microunde din lista noastră are puncte forte și aspecte mai puțin perfecte. Nu există model ideal pentru toată lumea. De aceea, în secțiunile de mai jos vei găsi plusurile și minusurile fiecărui aparat, explicate pe înțelesul tuturor, ca să vezi din start dacă se potrivește nevoilor tale. Astfel poți face o alegere informată, fără surprize neplăcute după ce îl aduci acasă.

Cuptor cu microunde ieftin și bun – Samsung MS23K3513AS/OL

cuptor cu microunde ieftin si bun samsung

Samsung MS23K3513AS/OL este cel mai ieftin cuptor cu microunde din lista noastră și chiar am rămas plăcut surprins de acest model. Încălzește uniform majoritatea preparatelor și nu lasă zone reci care îți strică pofta de mâncare. Cavitatea ceramică se curăță rapid și rămâne impecabilă chiar după multe utilizări zilnice.

Funcția Quick Defrost chiar ajută când te grăbești seara după ce vii de la muncă și ai uitat să scoți carnea la dezghețat. Mi-a plăcut că dezghețarea nu lasă marginile ,,fierte,, ci păstrează textura naturală. Setarea pentru eliminarea mirosurilor rezolvă problema preparatelor cu miros intens precum sarmalele de sărbători și așa mai departe.

Panoul digital răspunde bine și are programe utile pentru încălziri rapide. Modul ECO scade consumul când nu îl folosești, lucru vizibil pe factură în timp. Dimensiunile sunt potrivite pentru o bucătărie normală de apartament iar platoul are loc suficient pentru farfurii mari.

  • Încălzire uniformă
  • Cavitate ceramică
  • Quick Defrost util
  • Elimină mirosurile
  • Fără grill

Cuptor cu microunde și grill – Electrolux EMT25203OK

cuptor cu microunde elegant Electrolux EMT25203OK

Cu Electrolux EMT25203OK intri în zona aceea în care un cuptor cu microunde nu mai e doar un aparat, ci o piesă de decor. E un cuptor cu microunde auriu cu aspect rustic care arată superb într-o bucătărie amenajată tradițional sau vintage. Încălzește repede, iar spațiul de 25 de litri îți dă loc suficient pentru farfurii mari. Dacă vii de la un model mic și lent, diferența se simte imediat.

Grillul chiar e util, mai ales pentru reîncălzit pizza sau rumenit rapid ceva. Încălzirea este mai uniformă decât la multe modele similare, iar programele de dezghețare scot alimentele gata de gătit fără colțuri moi sau zone tari. Panoul digital e simplu de folosit și nu te plimbi prin meniuri inutile. Îl setezi, pornește, își face treaba. Exact ca un cuptor cu microunde mic de calitate.

Interiorul din inox se curăță ușor, dar se vede orice strop, deci merită șters mai des. E un model mai greu decât pare, așa că trebuie montat bine într-o nișă stabilă. În rest, funcționează ca un ajutor constant în bucătărie și pare genul de aparat pe care te poți baza ani buni fără să se strice.

  • Grill puternic
  • Încălzire uniformă
  • Design rustic
  • Spațiu generos
  • Interior sensibil la pete

Cuptor cu microunde negru – Heinner HMW-MD20MBK

cuptor cu microunde de culoare neagra

Heinner HMW-MD20MBK e genul acela de cuptor care nu te impresionează prin funcții, dar îți rezolvă treaba zi de zi. E un cuptor cu microunde de 700W, deci nu rupe viteza, însă încălzește suficient de uniform pentru porții obișnuite de 1-2 persoane. Dacă vii de la un model vechi sau supraîncărcat de opțiuni, simplitatea lui chiar se simte ca o gură de aer proaspăt.

Mi-a plăcut că timerul mecanic nu te pune pe gânduri. Îl rotești și gata, nu trebuie să înveți meniuri sau combinații de butoane. Dezghețarea funcționează surprinzător de ok pentru puterea lui, mai ales la carne ambalată subțire sau legume congelate. Nu se creează zone fierte pe margini, lucru care se întâmplă des la modelele ieftine.

Este compact și ocupă puțin spațiu pe blat, dar asta înseamnă și un platou mai mic. Dacă ai farfurii foarte mari, s-ar putea să nu încapă perfect. În rest, e genul de aparat pe care îl pornești fără să te gândești prea mult, iar pentru rutina zilnică e exact ce trebuie.

  • Simplu de folosit
  • Compact și ușor
  • Dezghețare decentă
  • Consum mic
  • Platou mic

Cuptor cu microunde incorporabil – Electrolux LMS4253TMX

cel mai bun cuptor cu microunde incorporabil electrolux

Electrolux LMS4253TMX este genul acela de aparat care îți dă impresia că îți ușurează munca fără efort. Pentru mulți, el poate fi cel mai bun cuptor cu microunde incorporabil de la Electrolux, mai ales dacă gătești des și vrei rezultate constante. Încălzește repede, distribuie căldura bine și arată excelent într-o bucătărie modernă.

Grillul chiar face diferența, mai ales când vrei o crustă frumoasă fără să aprinzi cuptorul mare. Reîncălzește pizza, rumenește carne și păstrează textura alimentelor surprinzător de bine. Decongelarea automată e foarte precisă și nu lasă marginile gătite, lucru greu de găsit la multe modele încorporabile.

Inoxul antiamprentă e o bucurie dacă urăști să ștergi urmele de pe electrocasnice. Panoul digital răspunde rapid, iar interiorul e simplu de curățat după gătit. Dacă vrei un cuptor pe care să te bazezi zilnic, acesta chiar își merită locul în top.

  • Grill eficient
  • Încălzire uniformă
  • Inox antiamprentă
  • Decongelare rapidă
  • Cablu scurt

Cuptor cu microunde alb – Electrolux EMZ421MMW

cuptor cu microunde alb Electrolux EMZ421MMW

Electrolux EMZ421MMW este un cuptor cu microunde alb care arată foarte clean în orice bucătărie. E mic, simplu și ușor de plasat, dar reușește să încălzească surprinzător de uniform pentru dimensiunea lui. Dacă ai un decor deschis la culoare sau vrei ceva discret pe blat, se integrează perfect fără să atragă atenția.

Grillul e punctul lui forte și chiar schimbă experiența. Reîncălzește pizza fără să o lase moale, dă o crustă bună la lasagna și rumenește rapid orice preparat. Funcția de reîncălzire e utilă când vrei să păstrezi textura mâncării, nu doar să o faci fierbinte. CombiCooking adaugă un pic de versatilitate, mai ales dacă îți place să combini grillul cu microundele pentru un rezultat mai “gătit” decât doar încălzit.

Panoul mecanic e ușor de folosit, dar vine și cu limita lui: nu ai programe avansate. Totuși, pentru cine vrea doar eficiență și zero complicații, aparatul își face treaba excelent. Interiorul e simplu de curățat, iar platoul rotativ are un diametru ok pentru farfuriile de zi cu zi.

  • Grill foarte bun
  • Arată curat și elegant
  • Încălzire uniformă
  • Dimensiuni compacte
  • Spațiu interior mic

Cuptor cu microunde mecanic – BEKO BMOB20202B

cuptor cu microunde mecanic beko

Beko BMOB20202B este un cuptor cu microunde mecanic care îți dă exact senzația aceea de aparat simplu, solid și de încredere. Nu are meniuri complicate și nu îți cere să “înveți” nimic înainte să-l folosești. Întorci cele două butoane, setezi timpul și puterea, iar el își vede de treabă fără pretenții. Pentru multe bucătării aglomerate, simplitatea asta chiar e un avantaj.

Fiind incorporabil, arată foarte bine în mobilier și nu ocupă deloc spațiul de pe blat. Încălzește destul de uniform pentru un model de 20 litri, iar pentru porții obișnuite se descurcă fără probleme. Dezghețarea e mai lentă decât la modelele digitale, dar are avantajul că nu “arde” marginile. Platoul e mic, deci farfuriile foarte mari vor trebui repoziționate din când în când, dar pentru rutina zilnică merge perfect.

Îmi place că interiorul se curăță ușor și nu rămân urme lipicioase după câteva utilizări. Ușa are un sistem de blocare care inspiră încredere, mai ales dacă îl folosești într-o familie cu copii. Da, e mai zgomotos și nu vine cu programe fancy, însă dacă vrei un cuptor care doar funcționează bine, fără bătăi de cap, acesta își face treaba impecabil.

  • Foarte ușor de folosit
  • Este incorporabil
  • Încălzire uniformă
  • Ușor de curățat
  • Dezghețare lentă

Cuptor cu microunde argintiu – Heinner HMW-D2060SS

cuptor cu microunde cu control digital Heinner

Acest cuptor cu microunde din inox de la Heinner mi-a dat impresia plăcută a unui aparat simplu, dar sigur pe ce știe să facă. Încălzește repede, iar cavitatea de 20 L este suficientă pentru mesele de zi cu zi. Mi-a plăcut că pare gândit pentru cine vrea eficiență fără să plătească extra pentru funcții pe care oricum nu o să le folosești niciodată.

Panoul digital răspunde bine și e mai intuitiv decât al unor modele similare din aceeași gamă. Programele automate sunt utile când ești pe grabă, mai ales cel pentru popcorn sau băuturi. Mi-a plăcut și cum se descurcă la dezghețare, pentru că nu lasă zone tari sau părți prea calde, cum am pățit cu alte cuptoare.

Totuși, puterea de 700 W poate părea modestă dacă vii de la un model mai puternic. Uneori ai nevoie de câteva secunde în plus, dar rezultatul rămâne uniform. Materialul din inox îi dă un aspect modern, iar blocarea pentru copii e un detaliu liniștitor în casele aglomerate.

  • Panou digital intuitiv
  • Dezgheață carnea uniform
  • Programe rapide
  • Ușă cu deschidere pe stânga
  • Semnal sonor puternic

Cuptor electric si microunde 2 in 1 – COOK-IT

cuptor cu microunde 2 in 1

Acest cuptor cu microunde 2 in 1 de la COOK-IT mi-a dat impresia unui aparat gândit pentru oameni ocupați, dar pretențioși. Funcționează ca un cuptor electric normal, dar și ca un cuptor cu microunde clasic, ceea ce îți deschide multe opțiuni. Capacitatea de 25 L e suficientă pentru familii și nu pare deloc înghesuit în utilizare.

Mi-a plăcut că trecerea dintre microunde și modul electric e naturală și nu necesită setări complicate. Programele automate ajută mult, mai ales când vrei ceva rapid, iar aerul cald chiar aduce rezultate apropiate de un cuptor mare. Funcția de grătar e utilă când vrei o crustă aurie, fără să încălzești toată bucătăria cu un cuptor mare.

Totuși, puterea mare poate cere un pic de atenție la primele utilizări, ca să nu gătești prea rapid. Platoul e mai mic decât mă așteptam, dar încălzește uniform. Siguranța e bine gândită, mai ales cu blocarea pentru copii și geamul din sticlă securizată, iar modul Eco e util când gătești des.

  • Grătar bine integrat
  • Capacitate mare
  • Este foarte versatil
  • Aspect plăcut
  • Nu am găsit minusuri

Dacă vrei să gătești sănătos, îți recomand să citești articolul nostru recent despre friteuze cu are cald.

Tot ce trebuie să știi despre cuptoarele cu microunde

De ce rămân cuptoarele cu microunde atât de populare

Cuptoarele cu microunde sunt printre cele mai folosite electrocasnice, indiferent de mărimea casei sau de stilul de gătit. Sunt rapide, eficiente, ușor de folosit și, mai nou, suficient de variate încât să acopere aproape orice nevoie.

De la simple încălziri până la modele cu cuptor cu microunde 2 în 1, cuptor cu microunde din inox, sau variante cu grill și convectie, oferta a evoluat enorm. Totuși, puțini oameni înțeleg cu adevărat cum funcționează și cât de sigure sunt. De aceea, un ghid complet merită citit înainte de a cumpăra sau folosi un astfel de aparat.

Cum funcționează cuptoarele cu microunde

Principiul de funcționare e surprinzător de simplu. Aparatul generează unde electromagnetice numite microunde, care pun în mișcare moleculele de apă din alimente. Această mișcare creează căldură, iar mâncarea se încălzește din interior către exterior.


Contrar unor mituri populare, microundele nu „pătrund” adânc în mâncare și nu modifică structura alimentelor în mod periculos. Lucrează superficial, dar foarte rapid, ceea ce reduce timpul de preparare și consumul de energie.

Tipuri de cuptoare cu microunde disponibile

În prezent, există câteva categorii principale:

Cuptoare cu microunde standard

Acestea sunt cele mai comune. Sunt potrivite pentru încălzire, dezghețare și uneori pentru gătit simplu. Sunt ideale pentru utilizare zilnică, rapidă și economică.

Cuptoare cu microunde cu grill

Acestea includ o rezistență suplimentară care permite rumenirea alimentelor. Sunt utile pentru pizza, lasagna, pui gratinat și orice preparat unde vrei o crustă.

Cuptoare cu microunde cu convectie

Aici intrăm deja în zona de mini-cuptoare electrice. Funcția de convectie folosește aer cald circulat de un ventilator, ceea ce asigură o coacere uniformă. Pot înlocui un cuptor clasic pentru multe rețete.

Cuptoare cu microunde 2 în 1 sau 3 în 1

Sunt combinații între microunde, grill și cuptor electric. Un astfel de aparat poate coace, gratina, rumeni și încălzi rapid fără să ocupe prea mult spațiu în bucătărie. Sunt excelente pentru apartamente mici sau pentru cei care gătesc des și divers.

De ce să alegi un cuptor cu microunde modern

Un cuptor modern nu mai este doar pentru popcorn și încălzit mâncare. Funcții precum:

  • 10–20 programe automate
  • dezghețare inteligentă
  • grill ceramic
  • convectie rapidă
  • mod Eco
  • panou digital cu senzori

fac utilizarea mult mai intuitivă. În plus, materialele noi precum inoxul rezistent sau sticla securizată cresc durabilitatea și siguranța.

Cat de sigure sunt cuptoarele cu microunde?

Aici ajungem la una dintre cele mai importante și discutate teme.

Cuptoarele cu microunde sunt printre cele mai testate electrocasnice. Producătorii trebuie să respecte standarde extrem de stricte, tocmai pentru că aparatul folosește unde electromagnetice. Carcasa metalică, ușa cu plasă și sistemele de blocare sunt concepute astfel încât microundele să nu iasă în exterior. Testele arată că scăpările de radiație sunt aproape inexistente la aparatele în stare bună.

Pe scurt: cuptoarele cu microunde NU radiază oamenii. Ele generează doar un tip de unde neionizante, incapabile să afecteze celule sau ADN. Comparativ, lumina de la bec sau undele Wi-Fi sunt din aceeași categorie.

Sunt cuptoarele cu microunde nesănătoase?

Un alt mit frecvent este că microundele ar „strica nutrienții” din mâncare. Adevărul este exact opus. Majoritatea legumelor păstrează mai multe vitamine atunci când sunt gătite în microunde, pentru că timpul de expunere la căldură este mai scurt. Cu cât gătești mai rapid, cu atât pierderile nutritive sunt mai mici.

În plus, microundele nu „contaminează” mâncarea cu nimic. Energia lor dispare instant după oprirea aparatului. Nici cuptorul, nici alimentele nu devin radioactive.

Avantaje reale ale cuptoarelor cu microunde

Microundele au câteva beneficii clare:

  • economisesc timp
  • consumă mai puțină energie decât un cuptor mare
  • încălzesc uniform, mai ales în combinație cu platou rotativ
  • sunt excelente pentru dezghețare sigură
  • reduc riscul supraîncălzirii bucătăriei
  • oferă programe automate utile pentru oricine

În plus, modelele cu convectie sau grill pot înlocui fără probleme un cuptor tradițional în multe situații.

Dezavantaje sau limitări

Chiar dacă tehnologia a evoluat, există și câteva limite:

  • nu toate vasele sunt compatibile (fără metal, fără plastic ieftin)
  • unele preparate pot avea nevoie de rumenire suplimentară
  • platoul rotativ limitează dimensiunea vaselor
  • încălzirea poate fi neuniformă în aparatele fără distribuție optimă a undelor

Totuși, acestea sunt aspecte minore în comparație cu rapiditatea și eficiența lor.

Cum alegi cuptorul cu microunde potrivit

Pentru a nu regreta achiziția, iată câteva criterii importante:

1. Capacitatea

Pentru o persoană sau două, 20–23 L sunt suficiente. Pentru familii, 25–30 L sunt ideale.

2. Puterea

800–1000 W sunt potrivite pentru încălzire și gătit rapid. Modelele combinate pot ajunge la peste 1800 W datorită funcției electric-grill.

3. Funcțiile suplimentare

Convectie, grill, programe automate, mod Eco, blocare pentru copii – utile în funcție de stilul tău de gătit.

4. Materiale

Inoxul este rezistent și elegant, iar interiorul ceramic e ușor de curățat.

5. Panoul de control

Digitalul este mai precis și oferă mai multe programe, dar varianta mecanică este mai simplă și durabilă.

Sfaturi de utilizare și întreținere

  • Curăță interiorul după fiecare folosire pentru a evita mirosurile.
  • Folosește doar vase marcate ca „microwave safe”.
  • Nu porni aparatul gol, pentru că se poate deteriora.
  • Verifică periodic garnitura ușii pentru o etanșare corectă.
  • Dacă apar zgomote neobișnuite, oprește aparatul și verifică platoul.

Întreținut corect, un cuptor cu microunde poate funcționa impecabil peste 7–10 ani.

Mituri comune despre cuptoarele cu microunde – demontate

„Microundele radiază casa”

Fals. Undele nu ies prin carcasa aparatului și sunt complet oprite când ușa e deschisă.

„Mâncarea devine nesănătoasă”

Fals. Microundele nu modifică chimic alimentele. Timpul scurt de gătire păstrează nutrienții.

„Microundele încălzesc metalul și explodează”

Parțial adevărat. Nu explodează, dar metalul poate reflecta undele. Unele vase metalice subțiri pot cauza scântei, dar nu reprezintă un pericol dacă aparatul e oprit imediat.

„Nu poți găti cu microundele, doar încălzi”

Greșit. Modelele cu grill, convectie sau combinații 2 în 1 permit coacere, rumenire, gratinare și chiar deserturi.

Merită să investești într-un cuptor cu microunde bun?

Răspunsul scurt este: da. E un aparat care te ajută zilnic, fără să ocupe mult spațiu și fără consum mare. Modelele moderne sunt sigure, versatile și ușor de folosit, iar combinațiile 2 în 1 pot înlocui chiar un cuptor obișnuit pentru multe familii.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top